Sleep trainingul reprezintă un set de tehnici folosite pentru a învăța bebelușii începând cu 3-4 luni să adoarmă și să doarmă independent, fără intervenția constantă a părinților. Scopul acestor metode este să reducă trezirile frecvente din timpul nopții și să creeze rutine de somn mai predictibile pentru întreaga familie.

Sleep training-ul a devenit popular în secolul XX, odată cu creșterea interesului pentru „independența” copilului și nevoia părinților moderni de a se adapta unui stil de viață accelerat. A fost susținut și de cărți populare, cum ar fi „Solve Your Child's Sleep Problems” de Dr. Richard Ferber, care au promovat aceste tehnici drept soluții „științifice” la problemele de somn ale copiilor.

Există diverse abordări, fiecare cu propriile principii și niveluri de intervenție parentală:

• Metoda Cry-It-Out (CIO): Cunoscută și ca metoda „extincției”, implică lăsarea copilului să plângă fără intervenție până adoarme singur. Ideea este că, în timp, copilul învață că nu primește răspuns la plâns și, astfel, nu mai plânge.

• Metoda Ferber (Ferberization): O metodă de „extincție controlată” care implică lăsarea copilului să plângă pentru perioade graduale de timp, cu intervenții scurte din partea părinților pentru a-l calma.

• Metode bazate pe programare (Scheduled Awakenings): Părinții trezesc copilul înainte ca acesta să se trezească singur, cu scopul de a ajusta ritmul de somn al acestuia.

Mulți părinți raportează o îmbunătățire a somnului lor și al copilului după aplicarea acestor metode. „A plâns ce a plâns copilul, dar apoi a adormit. Și de atunci adoarme și readoarme singur. Deci funcționează!”

Ce nu se discută suficient pe lângă acest „funcționează”? Foarte multe tehnici funcționează, duc la rezultatul dorit, însă nu întotdeauna persoana care este în cauză are de câștigat. Tortura funcționează, bătaia funcționează, pedepsele funcționează, traumatizarea funcționează. Înțelegeți unde bat, nu? Doar pentru că funcționează, nu înseamnă că nu există repercursiuni sau efecte adverse.

Multe materiale de marketing și manuale de sleep training omit să discute despre diferențele biologice și emoționale ale bebelușilor, prezentând somnul independent ca un „standard” universal, când, de fapt, trezirile nocturne sunt, în primul rând, absolut normale din punct de vedere biologic și evolutiv și nu un defect al copilului care trebuie neapărat corectat cât este copilul mic.

În plus, vorbim și de instinct. Acest sfat cu ignorarea plânsului se opune total instinctului nostru uman și creează un precedent pentru abordarea plânsului unui copil cu ignorare. Dacă pot să-l ignor când plânge la somn, nu pățește nimic nici dacă-l ignor când plânge pentru alt motiv.

De-a lungul timpului, metodele de sleep training au câștigat popularitate datorită unor beneficii percepute și a susținerii lor prin diverse studii. Fiecare parte are propriile puncte de vedere și adesea totul se reduce la întrebarea: să am grijă de mine și de nevoia mea de somn pentru a putea fi funcțional sau să mă îngrijesc de copil și să-l ajut peste noapte oricât de greu îmi este?

Cei care susțin independența bebelușilor la somn spun că părintele ajunge în depresie dacă nu doarme, iar cei care sunt împotriva acestor metode spun că bebelușii nu se pot liniști singuri.

- Părinții obosiți nu pot avea grijă eficient de copil!

- Așa este, oboseala parentală e reală, dar poate fi abordată și prin sprijin social sau strategii mai blânde!

- Da, dar de cele mai multe ori durează prea mult și părinții sunt prea deprivați de somn!

- Păi și nevoile copilului nu contează?

- Există studii care arată că sleep training-ul nu are efecte negative pe termen lung asupra copilului.

- Este adevărat că unele studii susțin acest lucru, dar ele nu măsoară întotdeauna impactul asupra atașamentului sau efectele subtile asupra dezvoltării emoționale. În plus, tot se ignoră tot ce știm despre relația părinte-copil.

- Atâtea familii au folosit aceste metode! Unde sunt toți copiii aceia afectați?

- Afectarea aceasta nu este o bubă în mijlocul frunții! Nu se vede întotdeauna direct și nu striga!

Și-așa părinții jonglează între cele două tabere primind doar argumente trunchiate, poate chiar toate valide în contexte diferite. Nu e de mirare că apoi nu știu ce e mai bine pentru ei și familia lor.

E o realitate tristă a societății noastre faptul că părinții au de ales între așa ceva. Că a alege între somnul lor și susținerea somnului copilului lor e sunt singurele opțiuni. Acesta este motivul pentru care astfel de metode au ajuns să fie înfrumusețate, deși niciun părinte care a trecut pe acolo nu poate să le descrie ca pe ceva frumos sau ușor de trecut prin.

„Nu trebuie să vă simțiți vinovați că faceți asta și că nu răspundeți copilului! Trebuie să aveți grijă și de voi. Întâi vă puneți masca de oxigen vouă!” aud din ce în ce mai des. Dar este oare suficient și universal valabil? Este asta prima soluție la care să apelăm sau unică soluție?

1. Îmbunătățirea somnului pentru întreaga familie. Părinții epuizați au nevoie de odihnă pentru a putea funcționa optim și pentru a avea grijă de copil. Sleep trainingul este văzut ca o soluție pentru reducerea trezirilor nocturne, ceea ce poate îmbunătăți calitatea somnului părinților și reduce numărul de solicitări din partea copilului.

2. Dezvoltarea independenței copilului. Somnul independent este considerat un pas important în dezvoltarea copilului, iar metodele de sleep training sunt promovate ca o modalitate de a-l învăța să se auto liniștească.

3. Susținere științifică pentru unele metode. Studiile care arată că sleep trainingul nu are efecte negative evidente pe termen lung sunt adesea citate ca dovadă a siguranței acestor metode.

4. Adaptarea la un stil de viață modern. În societatea actuală, în care părinții trebuie să jongleze cu munca, treburile casnice și responsabilitățile de parenting, sleep trainingul este văzut ca o necesitate pentru gestionarea timpului, oboselii și taskurilor interminabile.

5. Reducerea stresului părinților. Părinții epuizați sunt mai predispuși la iritabilitate, anxietate și chiar depresie postnatală. Sleep training-ul este promovat ca un mod de a reduce stresul parental și părintele poate, astfel, să se ocupe mai bine de copilul său.

6. Este terapie comportamentală și/sau cognitiv-comportamentală. Dacă la adulți se folosește la scară largă, se consideră sigur și benefic să fie folosite și la copii.

7. Este singurul mod prin care un copil învață să doarmă bine. Se consideră că prin tehnicile de independență în adormire, copilul ajunge mai repede la maturizarea somnului și la legarea numărului de ore de somn pe noapte.

1. Asterixul ideii despre îmbunătățirea somnului pentru întreaga familie. Metodele de sleep training pot duce la un somn mai legat pentru întreaga familie. Dacă copilul are un temperament easy-going, nici nu este deranjat de acest proces, fiind de fel foarte adaptabil. Însă nu toți copiii sunt așa. Metodele nu funcționează întotdeauna și pentru toți copiii. Și costul pentru încercarea de îmbunătățire astfel a somnului întregii familii poate fi un somn și mai fragmentat decât înainte, o anxietate de separare mult mai intensă și generalizată, refuzul somnurilor, plâns excesiv etc. Depinde de cât de cunoscător este consultantul care recomandă tehnicile sau cât de mult respectă aceste informațiile despre temperamentul copiilor și dezvoltarea lor.

2. Mitul despre incurajarea independenței copilului. Ce se trece cu vederea la copiii lăsați să plângă, este că ei real nu învață altceva decât să nu mai ceară ajutor. Nu învață adormire, ci renunțare. Bebelușii și copiii mici sunt definiția dependenței. Nevoia lor de ajutor și atașament pentru somn este una înnăscută, reală, esențială și nu un defect învățat. Independența unui bebeluș pentru orice, atât timp cât trebuie forțată dinafară, este un mit. 

   Există studii care demonstrează clar că nu există autoreglare emoțională la bebeluși, ci ea începe abia la vârsta de 4-5 ani. Ce se întâmplă, de fapt, nu este o reglare, ci o apărare. Creierul știe să se protejeze de prea mult stres. În momentul în care un copil este lăsat să plângă singur, corpul său acumulează substanțe fel de fel care transmit că este în pericol. În momentul în care această acumulare ajunge într-un punct, creierul se protejează prin oprire și adormire (defensive detachement și defensive shutdown). Astfel, se învață un tipar de apărare, copilul protestează tot mai puțin și avem impresia că el a învățat și a reușit singur să adoarmă. 

   Independența sănătoasă a unui copil apare doar dintr-o dependență sănătoasă și după ce se simt suficient de mult timp auziți și în siguranță. 

   Grijă mare să nu confundăm mecanismele de liniștire cu mecanismele de auto-reglare emoțională. Suptul degetului, întoarcerea privirii, mișcările repetitive ale capului sunt doar niște mecanisme care determină plăcere în corpul bebelușului care să-i distragă atenția de la emoția resimțită. Deși normale și naturale aceste lucruri, atunci când înlocuiesc co-reglarea pe termen lung și viitoarea auto-reglare emoțională, setează încet și sigur calea către gestionarea vicioasă a emoțiilor, din exterior (tutun, substanțe psiho-active, mâncare, pornografie etc).

3. Susținere științifică pentru unele metode. Există numeroase studii care urmăresc fel de fel de parametrii psihologici la copiii care au trecut prin sleep training. Cele mai multe sunt mult prea simpliste ca să poată real să măsoare impactul acestui eveniment în viața unui bebeluș. 

   Nivelul de cortizol scăzut la copii la 2-3 ani după training nu înseamnă decât că episodul acut a trecut. Nu descrie nimic din ce a trăit copilul de acolo. 

   Faptul că la 2-3 ani de la eveniment copilul are o relație bună cu părintele nu înseamnă că trainingul nu a avut niciun impact asupra lui. Să nu uităm că este tot dovedit științific că un copil preferă oricând un părinte abuziv în locul unuia absent.

   Impactul la nivel cerebral al acestor metode nu strigă de la o poștă, ci depinde mult de brutalitatea lor, de cum au compensat și reparat părinții în restul ariilor, de cum este tratat copilul la modul general. Uneori sleep trainingul nu lasă urme. Alteori, urmele acestea și golurile create de astfel de tehnici în relația părinte-copil se văd abia în adolescență când copilul are tendința naturală de a se distanța de părinte și când poate examina mai obiectiv cum a fost și este tratat. 

   Totuși, chiar dacă e să nu existe deloc afectare - tot nu-l face în regulă pentru bebeluși. Avem dovezi clare referitoare la imaturitatea ritmului circadian și la normalitatea somnului fragmentat al bebelușilor. Avem studii care spun clar că un bebeluș nu își poate regla emoțiile singur până la vârste mai mari (deci e complet fals să spunem că se liniștește singur din acel plâns și adoarme liniștit). Știm că și disconfortul are impact asupra somnului. Știm că nu este deloc normal, instinctiv și intuitiv să lăsăm un bebeluș să se descurce singur. Și, totuși, nu ne asumăm că aceste metode, atunci când sunt folosite, nu sunt deloc pentru binele și ajutorarea bebelușului. 

4. Adaptarea la un stil de viață modern. Stilul acesta de viață ne-a furat satul și posibilitatea de a găsi un altfel de ajutor pentru nopțile grele. Avem din ce în ce mai puțin ajutor și asta ne face să recurgem la tehnici de genul sleep training. Însă, din nou, este vorba de a pune schimbarea necesară nouă în cârca unui bebeluș. Și ne-am și izolat singuri din a cere ajutor dacă avem cui atunci când nu mai putem… 

   Știu că există și multe cazuri în care efectiv nu sunt persoane la care să apelăm, poate temperamentul copilului este unul sensibil sau hipersensibil și nu acceptă pe altcineva decât pe mama și aceasta ajunge la epuizare. Însă… soluția tot nu este sleep trainingul pentru că procesul nu este deloc ușor de dus pentru o mamă deja surmenată, nici pentru un copil cu toleranță scăzută la schimbare. 

5. Reducerea stresului părinților. Părintele depresiv nu se va simți niciodată mai bine după ce își lasă și își aude copilul plângând în camera alăturată. Depresia nu este cauzată de lipsa somnului, ea poate fi doar adâncită de ea. Dacă apelăm doar la sleep training ca să ne treacă, ne înșelăm singuri. Oricum, tot nu e ceva ce copilul ar trebui să rezolve.

   În plus, eșuarea procesului de sleep training sau înrăutățirea somnului poate doar să îngreuneze inima părintelui și să crească nivelul de vinovăție ulterior. 

6. Este terapie comportamentală și/sau cognitiv-comportamentală. Am auzit experți întrebând de ce dacă la adulți se folosește la scară largă acest tip de terapie/tehnici, se consideră sigur și benefic să fie folosite și la copii. Doar că un adult nu e totuna cu un copil. Terapia comportamentală folosită în tehnicile de sleep training este, practic, un dresaj. Terapia comportamentală are mai multe laturi, însă extincția și pedeapsa folosite în sleep training au fost departe de a fi tehnicile recomandate de însuși părintele acestui tip de terapie. Aceste tehnici folosite lasă complet la o parte emoțiile și cogniția, lucruri definitorii pentru specia umană.

   Iar din terapia cognitiv comportamentală, la fel, este frecvent eliminată latura emoțională. Ori bebelușii și copiii mici sunt imaturi atât cognitiv, cât și emoțional. Nu le putem cere schimbare fără susținere, fără înlocuirea unui obicei cu un altul și să spunem că a fost o schimbare bună și sănătoasă pentru el. 

   Un alt lucru esențial de știut referitor la terapia comportamentală este că ea reduce sau elimină plânsul, nu reduce sau elimină trezirile de peste noapte. Părintele, pur și simplu, nu mai este conștient de ele fiindcă nu este solicitat pentru readormire. Însă capacitatea unui copil de a dormi nu se dezvoltă sau maturizează prin aceste metode.

7. Este singurul mod prin care un copil învață să doarmă bine. Singurul mod prin care un copil învață să doarmă sănătos și să aibă un somn legat este prin maturizarea mecanismelor cerebrale responsabile de generarea și susținerea somnului, laolaltă cu co-reglarea emoțională și gestionarea disconfortului resimțit de copil atât la nivel fizic, cât și la nivel psihic.

8. Dezvoltarea naturală a somnului. Somnul bebelușilor este diferit de cel al adulților; este biologic normal să se trezească frecvent. Ritmul lor și sistemele cerebrale pentru somn sunt complet imature și rămân în schimbare până după vârsta de 1 an. Forțarea într-un program nepotrivit și asocierea somnului cu plânsul și separarea nu aduc niciun beneficiu pentru maturizarea naturală a ritmului circadian somn-veghe. Deci și dacă e să vorbim doar atât, despre capacitatea biologică a unui copil de a dormi, este suficient să realizăm că promisiunile tehnicilor de sleep training sunt contrare naturii și dezvoltării umane. 

   Circulă, de asemenea, ideea că un somn cu micro-treziri și un somn fragmentat normal pentru copii înseamnă un copil deprivat de somn. Despre deprivarea reală de somn a copiilor avem extraordinar de puține informații când vine vorba de bebeluși. „Diagnosticul” de deprivare de somn se pune după starea generală a copilului și parcurgerea achizițiilor la timp, nu după numărul de treziri de peste noapte.

   În plus, terapia comportamentală sau cognitiv-comportamentală ar trebui să fie aplicată doar de psihoterapeuți - oameni cu studii intense în aceste domenii și cu experiență reală în aplicarea terapiilor.

9. Impact asupra atașamentului părinte-copil. Deși mai rar rămân urme definitive în atașament, pentru moment copilul este cu siguranță bulversat, cel puțin. Lipsa repetată a răspunsului din partea părintelui la nevoia copilului poate crea insecurități. Poate lăsa urme în relația copilului cu somnul și separarea pe termen lung. 

   În plus, sfatul că este normal și bine să nu răspundă copilului la somn poate crea un precedent pentru lipsa de interes a părintelui și pentru alte nevoi ale copilului și duce, în consecință, la ignorarea sistematizată a semnalelor copilului. 

   Ideea în sine că un bebeluș trebuie să fie independent dăunează și bulversează intuiția multor părinți. 

   Se spune că atașamentul nu se crează doar la somn, ci și peste zi. Însă dacă stăm să ne gândim că pentru un bebeluș somnul și starea de somn depășește ca durată starea de veghe… Cum putem gândi că responsivitatea la somn nu are impact pe atașament când vorbim de jumătate din experiența unui copil în interacțiunea cu părintele?

10. Ignorarea disconfortului. Cel mai des nici măcar nu vorbim de imaturitatea sistemelor cerebrale răspunzătoare de somn, ci vorbim de somn fragmentat din cauza disconfortului. Doar pentru că nu ne spun sau nu se vede, impactul factorilor perturbatori este deseori ignorat. 

    Un copil care are un disconfort, oricare ar fi acesta, nu are cum să doarmă bine. Iar cel mai des este ignorat disconfortul psihic. 

11. Învinovățirea părinților pentru incapacitatea de a duce procesul la capăt. Atunci când părinții spun că sleep trainingul este prea greu și nu pot să-și audă copiii plângând atât și renunță, cel mai des sunt învinovățiți că au fost slabi și din cauza asta n-a funcționat. Sau că nu au avut din start încredere în proces și copilul a simțit. Ori că dacă ei nu sunt pregătiți, nu este nici copilul. 

De ce aleg unii sleep training-ul? Motivele cred că sunt multe. Începând cu presiuni sociale și culturale pentru a avea un copil „independent”, oboseala extremă a părinților și lipsa suportului, până la lipsa informațiilor despre alternative și despre impactul real al acestor tehnici conform ultimelor descoperiri din domeniul psihologiei copiilor. 

1. Răspuns bazat pe nevoi. Există soluții pentru somnul copiilor care pot schimba asocieri de adormire care au devenit greu de dus pentru părinți. Ele doar necesită un pic mai mult timp și mai multă răbdare, însă sunt aliniate cu normalitatea procesului psihologic de schimbare al obiceiurilor.

2. Co-sleeping sau bed-sharing. Atât timp cât este practicat în siguranță, crește nivelul de odihnă resimțită atât de părinți, cât și de copii. Apropierea copilului de mama sa îl ajută să doarmă mai bine pentru că se simte protejat și, în consecință, mai liniștit.

3. Alăptarea. Prin laptele matern se transmite spre bebeluș hormonul care declanșează somnul: melatonina. Șansele maturizării mai rapide a ritmului circadian somn-veghe cresc pentru bebelușii alăptați.

4. Înțelegerea tiparelor de somn ale bebelușilor. O dată ce înțelegem felul în care este normal să doarmă un bebeluș, este posibil să fim mai dispuși să căutăm și să cerem un altfel de ajutor care chiar să fie benefic pentru toată lumea. De asemenea, ia din vinovăția că noi greșim cu ceva și din acest motiv copilul nostru nu doarme ca alt copil despre care am auzit în parc sau pe care îl vedem dormind la petreceri. Cred că informarea din timp, încă din perioada sarcinii, poate să ne ofere uneltele necesare astfel încât să acționăm corespunzător atunci când somnul este mai mult un vis decât realitate și până nu ajungem la oboseala care ne paralizează și din care greu ieșim cu bine. 

5. Înțelegerea temperamentelor bebelușilor. A înțelege că niciun copil nu este ca altul ne poate ajuta să luăm din presiunea pe care o punem pe noi atunci când vine vorba de somnul bebelușilor.