Separarea este unul din cele mai provocatoare evenimente prin care putem trece emoțional. A fi împreună și conectați este nevoia noastră proeminentă ca oameni. Cu atât mai mult este adevărat acest lucru în dreptul copiilor care sunt și dependenți în diferite măsuri de adulții din jurul lor. Suntem creaturi ale contactului, tânjim după apropiere. Separarea, în percepția noastră, este o amenințare. Somnul și separarea ne sperie prin despărțirea de tot ceea ce iubim, ceea ce ne pasionează, ceea ce ne animă.
Somnul este un moment de înfruntare a separării. Ora de culcare este printre primele momente în viață când, ca oameni, ne confruntăm cu o formă de separare. Chiar dacă este temporară, acest lucru este un fapt pe care noi adulții îl percepem, însă bebelușii și copiii mici, nu. Pentru a avea cât mai puține lupte când vine vorba de adormit, este foarte important să înțelegem asta.
Este nevoie să înțelegem nevoile copilului atunci când vine vorba de somn și cum stau lucrurile din perspectiva lui. Cu cât copilul are simțul propriei persoane mai puțin dezvoltat și nu are abilitatea de a înțelege că ești în preajmă chiar dacă nu ești în direct contact cu el, cu atât mai mare va fi împotrivirea. Dacă înțelegem acest lucru și le îndeplinim lor nevoile, ulterior vor fi îndeplinite și nevoile noastre.
Ce se întâmplă când avem de-a face cu separarea?
Separarea declanșează anumite instincte primitive (frustrare, stare de alertă și căutare) și determină în noi o dorință de a o reduce cât de mult posibil. Din acest motiv, atunci când vine vremea somnului, copiii manifestă fel de fel de comportamente care nouă ni se par absurde, poate. Cât sunt încă foarte mici, ei nu au noțiunea că va veni o nouă zi în care vor fi din nou la joacă cu mami și tati. Ulterior, când apar coșmarurile, este și mai greu pentru ei să înțeleagă de ce trebuie să doarmă când, aparent, li se întâmplă lucruri rele.
Dacă se ajunge la lupte, sistemul nervos autonom trece pe modul „lucru” în loc de modul „odihnă”. Copiii devin foarte vigilenți și atenți să nu fie lăsați singuri și intră într-un cerc constant al fricii de a adormi. Dintr-o dată, au nevoie să meargă la baie, să mai bea un pahar cu apă, să pună jucăriile la loc, etc.
Această idee de separare determină și apariția unor mecanisme de apărare împotriva vulnerabilității care vine la pachet cu singurătatea: instincte alfa ridicate, detașare defensivă și excludere defensivă. Despre ultimele două găsiți mai multe informații în articolul despre frică și învățare aici. Primul mecanism, instinctul alfa, dictează faptul că nu ești în siguranță dacă depinzi de alții. Prin aceste trei mecanisme, somnul și separarea devin mai ușor de manevrat, dar motivele și metodele sunt unele greșite.
Ce putem face să fie mai ușor?
Somnul și separarea nu ar trebui tratate niciodată cu mai multă separare. Lucrul cel mai valoros pe care îl putem face pentru ei în această situație și știind aceste mecanisme este să ne asigurăm că bebelușii și copiii noștri nu înfruntă mai multă separare decât este nevoie. Acest lucru trebuie făcut în concordanță cu temperamentul bebelușului și al copilului și nevoile proprii.
Putem să reducem separarea prin păstrarea legăturii atunci când nu mai sunteți împreună, prin crearea unei punți între momentul împreună și momentul separării și făcând somnul partea din joacă.
Păstrarea legăturii atunci când nu sunteți în apropiere oferindu-le un obiect sau o imagine care să le amintească de voi.
Faceți o punte între momentul în care sunteți împreună și momentul separării. Adică le distrageți atenția de la somn și separare la ceva care este permanent și constant în viața voastră și a lor.
Faceți mersul la somnul parte din joacă.
Pe lângă toate acestea, uneori este bine ca tristețea separării să fie înfruntată și discutată. Validați sentimentele copilului. Spuneți-i că și vouă vă pare rău de scurta pauză din activitate, dar că totul va fi din nou distractiv dimineață. Emoțiile puternice sunt diminuate de discutarea și împărtășirea lor.
Cel mai comun mod prin care se face acest lucru, în cele mai multe culturi, este prin cântecele de leagăn. Majoritatea acestor cântece sunt într-o gamă minoră, ceea ce transmite nota tristă și melancolică a despărțirii, nevoia de apropiere, însă într-un mix complex ce transmite blândețe, grijă, siguranță, iubire. Acest lucru nu poate fi o coincidență, acestea sunt exact lucrurile pe care le simțim sau de care avem nevoie când vine vorba de somn și adormire.
Cântecele de leagăn funcționează prin distragerea atenției de la separarea în sine, la ritmul și versurile auzite. Muzica este considerată primul limbaj al oamenilor, bebelușii răspunzând la ea încă din pântece. Vă provoc chiar să inventați propriul vostru cântec de leagăn.
Dacă niciuna din aceste metode nu funcționează, nu vă fie teamă să dormiți cu copilul, să îi oferiți mai multă apropiere. Poate fi vorba de o perioadă în dezvoltare când are mai multă nevoie de voi. Încercați, totuși, să nu îi lăsați pe ei în complet control al lucrurilor. Dacă cer al 10-lea pahar de apă, aduceți-le aminte câte le-ați oferit deja.