Se spune că așteptările setate greșit sunt cea mai mare sursă de nefericire. E la fel și pentru viitorii părinți, dar aș mai adăuga părerile neavizate primite, comparațiile între copii și presiunea de a încadra copiii într-un anumit tipar. Toate acestea creează așteptări ireale, ne determină să facem tot felul de lucruri care nu ne vin natural și ajungem la frustrare și dezamăgire că nimic nu merge bine. Dacă avem și un fond psihic mai dificil (și cine nu are după prima naștere?!) sau vreo mămică se confruntă chiar cu depresia postnatală, toate aceste lucruri devin extrem de nocive.

Acei părinți care vor să dea tot ce e mai bun pentru a le asigura o creștere cât mai armonioasă copiilor lor, vor ajunge buimaci din cauza sumedeniilor de informații care sunt online, informații generale și informații mai particulare. Însă, din lipsa experienței, ajungem să ne construim în mintea noastră o imagine despre cum va fi și, de prea puține ori, aceasta se va potrivi cu realitatea. Apoi urmează zecile de întrebări de genul “Cu ce greșesc eu de nu merge?” Începem să ne frământăm având impresia că dacă am face altfel, poate ar fi mai bine și această grijă constantă ne fură bucuria de a fi acolo în momentul acela și de a ne bucura de el.

“Ce poate fi chiar așa de greu? Ne descurcăm noi!”


Așteptări în privința sarcinii 

Dacă ne facem idei despre cum este să fii însărcinată doar din mediul online, șansele sunt mari să găsim doar latura frumoasă. Însă sunt multe mămici care duc sarcina cu mult greu și departe de poveștile cu unicorni și curcubeie. 

Da, sarcina vine cu o încărcătură emoțională unică și specială. Însă dacă mămica suferă fizic constant, este greu să mai vadă și luminița de la capătul celor 9 luni printre tot amalgamul de simptome. Oricum ar fi, nu vă face asta mame mai bune sau mame mai rele. Sarcina este o stare fiziologică normală, însă aparte. Felul în care reacționează organismul nostru la ea ține de particularitățile fiecărei femei, nu de ceea ce face ea sau nu face. 

Așteptări în privința nașterii

Când vine vorba de naștere cred că toate avem așteptări mult mai mari și pozitive decât este realitatea. Dincolo de durerea pe care nu ne putem imagina cum va fi, mai e tot scenariul nașterii. Din păcate, la noi în spitalele de stat sunt slabe șansele ca nașterea să fie prietenoasă cu mămica. Știu că există mămici care au avut parte de o naștere ușoară, însă balanța înclină spre latura cealaltă. Cred că multe mămici ar putea trece mai ușor de durerea fizică, de tot acel moment de completă vulnerabilitate dacă ar avea parte de mai multă empatie, de ajutor și de înțelegere. Ar ajuta mult dacă medicii ar explica mămicilor dinainte să nască tot ce presupune, ce se poate întâmpla, cum va fi recuperarea, cum va fi îngrijit copilul în spital, etc. Ar fi și mai ușor dacă mămicilor li s-ar oferi șansa de a avea pe cineva din familie lângă ele. Mai este loc de umanitate în spitalele noastre, iar sfatul meu este să vă cunoașteți drepturile voastre ca pacient înainte, să vi le cereți și să nu permiteți nimănui să vă trateze prost. Dacă voi nu vă apărați, nu o va face nimeni, iar medicii și personalul medical sunt tot oameni și ei, nu sunt superiori (decât în unele cunoștințe medicale, poate).

Așteptări în privința alăptării 

Alăptarea este un proces care nu întotdeauna e însoțit de praf magic. Poate fi extrem de dureros tot procesul, foarte greu psihic și uneori nici nu există o rezolvare imediată. Ragadele și durerile apar indiferent de situație, până sânii se acomodează cu suptul. Fiecare mămică are o toleranță diferită pentru tot procesul. Sunt mămici a căror copii au atașarea perfectă, dar durerea este tot intensă. Sunt mămici a căror copii au probleme de atașare și suptul nu este unul corect, dar nu simt mai deloc durere. La asta se mai adaugă sau nu infecții, sângerări, canale blocate, canale inflamate… Eu personal nu am avut decât acele ușoare dureri de început, însă stresul de a reuși să alăptez m-a făcut să numesc alăptatul o a doua naștere. Din nou, în spitalele de stat, rar primești ajutor în această privință dacă nu îl ceri și dacă nu insiști să te învețe cineva. Și, dacă mai ai norocul să-ți ia copilul 8-10 ore la lampa UV tocmai în ziua în care îți vine lapte, e jale… Mămici, musai o pompă de muls de orice fel în bagajul de spital și insistați să primiți ajutor dacă alăptarea e ceva ce vă doriți. 

Așteptări în privința somnului

Despre acest subiect aș putea vorbi zile în șir. Rezumatul ar fi acesta: fiecare copil doarme în funcție de cum se simte și în funcție de comportament. Practic, doarme bine dacă poate. Nici nu putem vorbi de vreun ritm al somnului până pe la vârsta de 4 luni, iar la unii copii ritmul circadian poate fi cât de cât instalat abia în jurul vârstei de 1 an. Cercetătorii au descoperit că nu toți funcționăm după același ritm circadian, ci acesta variază ușor, împărțind oamenii în 3 categorii în funcție de ora la care mersul la somn vine natural. Este la fel și pentru bebeluși și copii. De asta voi susține mereu că nu trebuie să avem nicio așteptare în privința somnului, ci trebuie să ne străduim să ajutăm copilul așa cum putem să poată dormi. Să ne bucurăm când reușește să o facă bine și singur și să-i fim alături atunci când suferă sau are nevoie de liniștire din exterior pentru a se putea relaxa și dormi. 

Așteptări în privința temperamentului copilului

Despre temperament am mai vorbit de multe ori și cred că deja știți clasificarea în cele 5 grupe (orientative!). De cele mai multe ori părinții nici nu realizează că bebelușul le seamănă pentru că îl compară cu părintele-adult (care are acum tot felul de capacități de autocorectare și autoreglare) și nu cu părintele-copil. Ne-am înțelege copiii mult mai repede dacă ne-am întreba noi părinții cum am fost noi ca bebeluși și, ulterior, copii. Trebuie să înțelegem că este normal pentru un copil să întindă limite, să nu înțeleagă de ce părintele îl restricționează, să nu i se pară ceva rău să trântească cu obiecte, etc. Ei nu au capacitățile noastre mentale, nu au logica noastră, nu au înțelegerea noastră asupra lumii. De aceea nu este absolut necesar să-l instruiți în ceva ce nu înțelege. Până dobândește capacitatea aceasta, este de preferat să îi explicați o dată, apoi să îi distrageți atenția. 

Așteptări în privința propriului comportament 

Cred că majoritatea gândim că nu ni se va întâmpla și nouă să rabufnim pentru că vrem să fim cele mai calme și prezente mămici. Apoi vine realitatea. “Furtuna” de hormoni este reală. Oboseala este reală. Oricât ne-am strădui, în toată această învălmășeală, nu mai suntem noi. Suntem anxioase, suntem frustrate, suntem îndoielnice, suntem stoarse emoțional. Stările acestea nu sunt tocmai ușor de dus, mai ales fără câte un mic ajutor din exterior. De aceea, sfatul meu ar fi să fiți îngăduitoare cu voi încă dinainte de a naște și să nu puneți pe voi o presiune prea mare atunci când greșiți. 

Așteptări în privința vieții de cuplu

Când vine vorba de realitatea vieții de cuplu în momentul în care apar copiii, cred că e nevoie de multă maturitate să înțeleagă partenerii că relația nu se strică, că soții nu se distanțează dacă trece pe prim plan grija pentru copii. Acest lucru este normal, iar cei care o iau ca atare experimentează un nou nivel al relației în care construiesc împreună viitorul copiilor. Acest lucru aduce părinții mai aproape într-un fel extraordinar pentru că numitorul comun este copilul pe care ambii îl iubesc dincolo de cuvinte. 

Așteptări în privința vieții sociale

Pentru persoanele extrovertite, este normal să-și dorească același stil de încărcare a bateriilor, prin ieșiri cu partenerul, cu prietenii, etc. Însă trebuie să vă pregătiți și pentru o pauză sau să înțelegeți că, pentru o vreme, s-ar putea ca acest lucru să nu mai aibă loc atât de des sau fără bebe. Și ieșirile cu bebe nu sunt la fel de relaxante, mai ales dacă bebe nu doarme la plimbare. Dar asta nu înseamnă că lucrurile nu se vor mai așeza. E doar un sezon, va trece. 

Așteptări în privința carierei

Cred că acesta este un subiect la care trebuie să ne gândim bine înainte să alegem să devenim părinți. Dacă ne așteptăm să ne descurcăm cu toate nu vom face decât să ajungem la frustrare și neputință. Eu sunt de părere că nu trebuie să sufere copiii și să simtă lipsuri emoționale, să simtă absența mamei sau a tatălui zile la rând. Desigur, este ușor de vorbit despre acest subiect, mai greu de împăcat cu realitatea. Cred că, pentru o dezvoltare armonioasă, nevoile copilului trebuie să fie pe primul loc, apoi cariera și avansarea profesională. Cel puțin, acest lucru poate fi amânat până copilul este, cât de cât, independent în anumite situații. Chiar dacă înțelege că mama și tata au de lucru, asta nu înseamnă că nu le simte lipsa.

Așteptări în privința specialiștilor 

Știu că poate fi ciudat să spun asta ca medic, însă nu toți medicii sunt suficient de competenți să vă ajute. Asta poate fi din lipsa experienței, din plafonare, din comoditate, din lipsă de timp, de interes, poate au avut o zi proastă… sunt multe motivele. Însă cel mai important lucru este să căutați specialiști până găsiți unul bun și să vă urmați instinctul, nu acceptați lucruri de-a gata, mai ales că sunt atât de multe informații la care aveți acces. 

Așteptări în privința ajutorului 

Societatea s-a schimbat și familiile extinse nu mai locuiesc împreună, iar asta înseamnă că multe mămici sunt pe cont propriu. Chiar dacă înainte de a naște se anunță mulți la ajutat, realitatea va fi mai grea. Fiecare are dificultățile sale și nu tot timpul se vor alinia planetele încât să primiți ajutor atunci când aveți nevoie. Este valabil pentru ajutor din partea bunicilor, partenerului, etc. Dar în acele momente trebuie să prioritizați lucrurile și să nu vă puneți în spate greutăți care nu sunt necesare. În zile grele, prioritatea voastră trebuie să fie să mâncați și să aveți grijă de copil/copii. Praful, aspiratul, ștersul pe jos mai pot aștepta mult și bine.

Și, ca să închei lungul discurs într-un ton pozitiv, mai este o așteptare care sigur vă va fi întrecută: așteptarea unei iubiri dincolo de cuvinte. Toți cei care abia așteptăm să ne întâlnim puiul, știm teoretic că îl vom iubi. Însă realitatea e… infinit mai mare. Nu știu dacă există sentiment mai puternic decât iubirea aceasta atât de pură și care, uneori, te consumă complet. Nimeni nu poate să vă explice asta și să o înțelegeți înainte de a o experimenta. Iar felul în care ne e alinare și nouă această iubire în momentele grele face ca toate așteptările neîndeplinite să pară ușor de dus la finalul zilei. Așa mai putem o zi și încă o zi, până când ne trezim că nu știm unde a fugit timpul și până uităm multe și nu mai înțelegem de ce ni se părea atât de greu.