Dezvoltarea emoțională a copiilor și exprimarea emoțiilor sunt printre cele mai bune metode prin care putem să ne dăm seama de stadiul dezvoltării acestora. Este de dorit ca, în cadrul relației părinte-copil, să existe exprimarea emoțiilor, fie ele pozitive, fie negative, într-un mod constructiv.
Atunci când emoțiile sunt însoțite de o explicație și o discuție, are loc modelarea și integrarea emoțiilor. Discuția stimulează imaginația copilului și oferă noi posibilități de rezolvare și înțelegere a situațiilor.
Temperamentul este modul prin care copiii își exprimă emoțiile, felul în care copiii reacționează la stimuli nefamiliari sau stresanți. Temperamentul are mai multe caracteristici care sunt luate în calcul pentru definirea lui: cum se adaptează, dispoziția generală, intensitatea trăirilor, atenția, cât de repede răspunde, etc.
Reglarea emoțională a adultului necesită funcții cerebrale pe care copiii nu le au și presupune:
Accesul la întreaga gamă de emoții (prin experimentare și/sau copiere din ceea ce văd la părinți)
Modularea intensității și a duratei emoțiilor (cât sunt bebeluși și copiii mici, depind în totalitate de ajutor din partea părinților pentru a se liniști; auto-reglarea emoțională apare abia în jurul vârstei de 4-5 ani)
Trecerea ușoară de la un stadiu la altul
Conformarea la reguli culturale
Intregrarea unor emoții puternice și complexe
Capacitatea de expirimare în cuvinte a emoțiilor
În funcție de vârstă, copiii achiziționează emoțiile în felul următor:
0-6 luni: distres, plâns, bucurie, zâmbet, interes, dezgust;
6-12 luni: se adaugă frica și tristețea;
12-24 luni: apar mândria, posesivitatea, afecțiunea, generozitatea;
24-36 luni: copiii încep să simtă rușine și invidie
Cele 7 perioade de tranziție în dezvoltarea emoțională
René Spitz a elaborat o schemă orientativă pentru dezvoltarea emoțională a copilului. Acesta susținea că dezvoltarea copilului nu are loc în mod liniar, ci în trepte și cu variații individuale. De la naștere la 5-7 ani sunt descrise 7 perioade de tranziție în dezvoltarea emoțională.
Prima tranziție este nașterea în sine, atașamentul față de mamă, contactul direct și realizarea legăturii cu aceasta înafara uterului.
De la 0 la 3 luni de viață. Are loc relaționarea emoțională prin contactul vizual și prin zâmbetul social.
De la 3 la 8 luni de viață. Apare distresul la apropierea străinilor și, ulterior, anxietatea de separare față de figura de atașament. Reacționează diferit la emoțiile și tonul vocii celor din jur.
De la 8 la 13 luni de viață. Momentul tranziției de la mersul de-a bușilea la mersul în picioare este unul foarte important și solicitant emoțional, nu doar fizic.
De la 14 la 22 de luni de viață. Încet se dezvoltă conștiința de sine și emoțiile morale. Apare sentimentul de rușine atunci când nu face ceva bine și este corectat. Tot în acest moment apare îmbogățirea limbajului, fapt care favorizează exprimarea sentimentelor și a emoțiilor. Începe mimatul acțiunilor adulților. Apare manifestarea propriilor dorințe și nevoi, chiar dacă contrazice părerea adulților.
De la 3 la 4 ani de viață. Preșcolarul poate exprima trăirile avute și dorințele pentru viitor, implicând și sentimentele lor față de acestea. Apare și afectivitatea față de persoanele iubite, se îngrijorează când văd alți copii că plâng.
De la 5 la 7 ani de viață. Se dezvoltă și mai mult cunoștințele, percepția și atenția copilului. Copilul face legături între ceea ce simte și ceea ce se întâmplă în jur și poate explica.
Reglarea emoțiilor
Așa cum spuneam mai sus, copiii nu sunt capabili de reglare emoțională proprie până în jurul vârstei de 4-5 ani. Părinții sunt cei care oferă modelul acesta și, până la o vârstă, copiii sunt absolut dependenți de părinți pentru a se liniști într-un mod sănătos. Părinții, însă, oferă mai mult decât strategii pentru modelarea emoțiilor. Însăși relația părinte-copil este o forță modelatoare, atât psihologic, cât și comportamental.
Factorii implicați în dezvoltarea reglării emoționale a copiilor sunt:
Suportul și alinarea maternală pentru copilul care este în distres, oricare ar fi acesta și cât de neînsemnat pare pentru noi.
Reciprocitate și confirmarea afecțiunii în familie. Este foarte important ca aceștia să vadă expresia facială a părinților pentru a o putea asocia cu emoția în sine. În timp, vor mima și ei acest lucru și vor transmite prin expresiile faciale ceea ce simt (de ex., vor răspunde cu zâmbet la zâmbet).
Medii propice pentru modularea emoțiilor. Copiii au nevoie de un mediu liniștit și sigur, în care se pot manifesta fără a fi certați pentru ceea ce simt. Aceștia au nevoie să fie ajutați. De asemenea, un mediu supra-stimulant poate fi prea haotic pentru copil și poate interfera cu procesele de dezvoltare a autoreglării.
Prietenia și dezvoltarea intimității. Chiar dacă noi suntem responsabili de educarea lor, copiii au dreptul la a avea propriile păreri și, atunci când ceva este imoral, trebuie învățați de ce nu, nu doar certați.
Integrarea în grupuri sociale. Grupurile stimulează respectarea nevoilor celorlalți, a emoțiilor acestora și dezvoltarea limbajului, jocului, imaginației, etc.
Chiar dacă pare foarte greu să facem față nevoilor lor și dezvoltarea emoțională a copiilor presupune efort din partea noastră, este extraordinar de important să fim alături de ei în toate aceste etape. Doar așa le putem asigura un viitor sănătos din punct de vedere mental și emoțional.